Vremea se strica din nou! Vezi ce anunta meteorologii


Intră acum și în grupul de

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, la prânz, o informare meteo de ploi însemnate cantitativ valabilă de joi, 21 martie, ora 14, până vineri, 22 martie, ora 08. Potrivit meteorologilor, începând din după-amiaza zilei de joi şi până vineri dimineaţă, aria ploilor va cuprinde toată ţara. Local, se vor cumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp, în special în jumătatea de sud a teritoriului. La munte, iar spre sfârşitul intervalului şi în regiunile vestice şi nordice ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în cursul nopţii în sud şi sud-vest, unde rafalele vor depăşi local 50…60 km/h.

harta ploi

Tot miercuri, meteorologii au emis şi o atenţionare meteo de vreme rea, fenomenele vizate fiind intensificări de vânt, ninsori viscolite, răcire accentuată, valabilă pentru intervalul 22 martie, ora 08 – 23 martie, ora 08.

Potrivit ANM, în vestul, centrul şi nordul ţării vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h şi la munte peste 90 km/h, viscolind şi spulberând temporar zăpada. În sud şi sud-est vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar rafalele vor depăşi local 60…70 km/h. În Moldova ninsorile se vor extinde dinspre nordul regiunii, vântul se va intensifica până la 75…80 km/h, iar spre seară şi noaptea va fi viscol.

cod galben

 La sfârşitul săptămânii, vremea se va răci accentuat în toate regiunile, devenind geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor cu precădere în nord, nord-est şi centru.


Intră acum și în grupul de